Castelul Bolyai din Buia, Sibiu

Am ajuns in satul Buia, comuna Seica Mare (Sibiu), entuziasmata peste masura de faptul ca aveam sa descopar Castelul familiei Bolyai, daruit de catre Sigismund Bathory lui Mihai Viteazul in anul 1598. Mi-am propus pe acest inceput de an, ca pe langa bisericile fortificate de care stiti deja ca sunt fascinata, sa vizitez castelele si conacele din imprejurimi.

Satul este tipic sasesc, cu casele insirate la drum, cu porti asemenea unor ziduri fortificate dar mai ales cu o atmosfera pe care eu o ador. Era liniste pe strazi, iar putinii oameni intalniti pe ulitele satului ne-au salutat din poarta si copii ne-au facut veseli cu mana.

Nu a fost greu sa vedem ruinele vechiului castel, acestea putand fi observate pe un deal, de pe drumul principal al satului insa accesul pana acolo a fost destul de anevoios.

Am gasit castelul ruinat insa plimbarea printre zidurile prabusite, cautarea vechilor picturi pe peretii fostei biserici, identificarea ferestrelor arcuite, a decoratiunilor si a altor semne din trecut, m-au transpus in vremurile respective. Ansamblul nobiliar este distrus aproape in totalitate, acoperisurile lipsesc iar zidurile sunt pe cale se se surpe de tot.

Am patruns intr-o lume intesata de legende prin poarta boltita a castelului. Atat de multa liniste am gasiti aici! Eram doar noi si zidurile incarcate de istorie. Eram doar noi si amintirile impregnate in peretii scorojiti ai cladirii ce altadata impresiona prin grandoare

Castelul este dat uitarii, este ruinat si probabil ca in cativa ani nu va mai fi nimic de el. Dar ce istorie interesanta si ce povesti sunt in jurul acestui loc! Simbolul satului de care se leaga si numele lui Mihai Viteazul, cel care a fost proprietarul castelului vreme de 2 ani, a ramas prada nepasarii .

Istoria castelului incepe in secolul al XIV-lea, insa constructiile au continuat pana in secolul al XVII-lea. Construit de Gaspar Bolyai in 1340, castelul a trecut in timp in posesia mai multor proprietari, in mare parte nobili maghiari (familia Bathory, familia Tholdy, etc). In semn de recunostinta, Mihai Viteazul primeste castelul de la Sigismund Bathory in anul 1598, iar dupa batalia din Selimbar din anul 1599, acesta va petrece cateva nopti aici. Se zie ca Doamna Stanca, sotia lui Mihai Viteazul ar fi ramas la castel vreme de 2 saptamani.

Gandul ca sub ruinele castelului s-ar gasi o comoara, m-au facut sa ma simt intr-o lume de poveste. Legendele spun ca Mihai Viteazul si-ar fi ingropat in castel bijuteriile, invelite in piele de bivol. Nici urma de bijuterii, insa comoara cea mai de pret este amintirea locului impregnata inca in retina.

In vremurile de demult, castelul era inconjurat de ziduri fortificate prevazute cu turnuri de aparare iar curtea avea forma patrata. Interiorul era compus din sali pentru petreceri, 12 camere de locuit si din alte incaperi folosite pentru depozitarea munitiei si a tunurilor de aparare. In partea dreapta se gasea un turn iar in incinta ansamblului nobiliar, in partea stanga,  capela castelului, o biserica de dimensiuni similare cu ale unei biserici obisnuite din sat. Astazi, se mai pot observa urme ale picturilor de pe peretii vechiului lacas, dar si urmele ferestrelor si ale zidurilor exterioare asemanatoare cu ale bisericilor fortificate din zona. Din capela, se spune ca pornea un tunel subteran de aproximativ 5 km care facea legatura cu satul Mighindoala.

Legendele spun ca turnul era folosit la executiile iobagilor care se razvrateau. Aici erau tinuti detinutii inainte de a fi aruncati in temnita cu coase de sub poarta. In temnita din dreapta intrarii erau montate cutite (coase), cu varful in sus iar condamnatii erau aruncati din turn acolo, printr-o trapa care se deschidea. Si teiul secular din fata castelului are o poveste infricosatoare. Se spune ca si acesta era folosit pentru executii, aici gasindu-si sfarsitul prin spanzuratoare supusii razvratiti.

Daca tot suntem la capitolul povesti infricosatoare, legenda spiritelor calugaritelor care bantuie si astazi castelul imi da fiori. Se zice ca odinioara castelul a fost manastire de calugarite iar cele care cadeau in pacat erau pedepsite, fiind zidite in pod. Tanguielile si cantecele triste ale acestora s-ar auzi si in zilele noastre, dincolo de zidurile ruinate.

Legende sau intamplari adevarate, odata citite si descoperite dar mai ales completate de imaginea dezolanta a monumentului,  nu au cum sa nu iti creeze senzatii extreme.

In anul 1920 castelul ajunge in proprietatea statului, iar pana in 1978 in aceasta cladire a functionat un dispensar. Dupa aceea, castelul a fost abandonat.

Abandonat este si astazi…

Cum ajungi in Buia:

Sibiu – Sura Mare – Slimnic – Seica Mare – Buia (41 km)

Love,

A.C.