Apa turquoise serpuieste printre impunatoarele stanci, imensul sarpe verde facandu-si loc mai apoi, in apele lacului Sainte Croix du Verdon. Privit de sus, imensul smarald este coplesitor!
Provence ascunde multe surprize, este o destinatie atat de complexa prin multitudinea de locuri incantatoare pe care le gazduieste. Aici totul este despre a te pierde in fata intinderilor mov cu lavanda sau pe intortochiatele strazi ale celor mai frumoase sate cocotate in munte…de a sta ceasuri intregi, sus printre nori, admirand peisaje nemaintalnite. Cand am ajuns in Gorges du Verdon, ploua. Totusi peisajul ce l-am descoperit de sus, deasupra apei care isi pierduse din stralucire odata cu plecarea soarelui, m-a cucerit pe loc si am stiut ca trebuie sa revin, sa gasesc lacul asa cum este el, de un verde nemaivazut.
Mai multe despre calatoria mea prin Provence, aici:
Cele mai frumoase sate din Provence
Am strabatut cu masina toata zona, am trecut prin sate, ne-am oprit din loc in loc, cand ploaia ne lasa vreme de cateva minute sa suprindem in poze, unele dintre cele mai frumoase peisaje descoperite in acest concediu. Dupa o zi, am revenit si locul era cu totul altfel. Apa, stancile, natura, cladirile, toate jubilau sub razele soarelui arzator de iulie…si noi odata cu ele. Terasele amplasate deasupra lacului Sainte Croix du Verdon din localitatea cu acelasi nume, ne-au atras inca de la prima vizita asa ca am poposit acolo plini de incantare ca am reusit sa gasim o masa libera, in primul rand, pentru vizionarea celui mai frumos spectacol al naturii.
Cheile Verdonului, formate de raul Verdon, au o lungime de 25 km si o adancime de peste 300 m. Cea mai spectaculoasa parte se intinde intre localitatile Castellane si Moustiers-Sainte-Marie. In capatul canionului, considerat cel mai frumos din Europa, raul se varsa in lacul Sainte Croix du Verdon, de o culoare turquoise cum rar am vazut. Locul este foarte popular printre turistii sositi in zona, care pot opta pentru plimbari cu masina de-a lungul canionului, pot face drumetii pe jos, se pot racori in apele lacului sau se pot plimba cu caiacul.
Cum ajungi in Gorges du Verdon
Amplasat in departamentul Alpes de Haute Provence din regiunea de S-E a Frantei, denumita Proventa-Alpi-Coasta de Azur.
Aceasta zona mi-a placut cel mai mult, mai ales ca aici am descoperit incantatoarea vale Valensole cu dealurile pline cu lavanda dar si unul dintre cele mai frumoase sate din Provence, Moustiers-Sainte-Marie. Gorges du Verdon, a avut un aport important in stabilirea topului preferintelor din aceasta calatorie.
Noi am pornit din Marsilia, iar traseul ales de noi a fost: Marsilia – Aix-en-Provence – Manosque – Valensole – Greoux les Bains – Sainte Croix du Verdun – Moustiers Saint Marie – Marsilia. In total – 121 km.
Ce poti face in Gorges du Verdon
Canionul Verdon este locul ideal pentru amatorii de sporturi, aici practicandu-se:
- Pescuitul
- Escalade – peste 1500 de rute de catarari
- Hiking, paragliding, rafting, caiac-canoe
- Ciclism
Pentru familiile cu copii, plimbarea cu barcuta este o optiune ideala de petrecere a timpului intr-un mod cat se poate de placut si totodata distractiv.
Daca nu ai prea mult timp la dispozitie, te poti plimba cu masina prin zona, admirand peisajul de la punctele de belvedere amenajate. Iti recomand sa te opresti la una din terasele de pe lacul Sainte Croix du Verdon.
Preturi
Cafea – 1,8 – 2 euro
Bere – 6 euro
Apa – 3 euro
Inchiriere barcuta – 12-16 euro
Inchiriere caiac – 8-12 euro
Inchiriere canoe – 12-14 euro
Rute
Canionul este accesibil:
- pe malul drept dinspre Castellane catre Moustiers-Sainte-Marie (drumul D952)
- pe malul stang dinspre Aiguines catre Castellane (drumurile D51, D60 si D955)
Langa Rougon se deschide culoarul prin care se poate patrunde in chei. Drumul necesita pregatire si o conditie fizica buna datorita traseului destul de dificil cu poteci inguste, scari metalice amplasate pe versanti, tuneluri si o distanta lunga de parcurs pe jos.
Pentru cei care nu se incumeta la un asemenea drum, exista puncte de belvedere la care se poate ajunge cu masina, ideale pentru admirarea peisajelor idilice.
Love,
A.C.