Pitici purtand caculi motate, stau ingramaditi unul intr-altul, asteptand nemiscati vizitatorii. Acestia, uimiti de frumusetea locului, pasesc in liniste pe ingustele alei, se minuneaza de unicitatea locului si sunt transpusi automat intr-o atmosfera de poveste. Asa arata unicele casute trulli din Alberobello. M-am simtit ca intr-un basm cu pitici iar eu, Alba ca Zapada 🙂
Ne-am plimbat pe stradute si am fotografiat, cat nu am facut-o in tot concediul. Locatia este extrem de fotogenica, fiecare colt ascunde ceva…flori, picturi, terase…o poveste.
Alberobello a fost locul care m-a impresionat inca din pozele descoperite pe internet si a fost motivul principal pentru care am ales sa vizitam zona Puglia. Mai frumos decat in poze, unicitatea acestuia este incontestabila. Alb este cuvantul de ordine aici. Colturi si alei decorate cu flori multicolore, picteaza un tablou perfect din fata caruia iti vine sa nu mai pleci nicicand.
Povestea caselor trulli
Istoria orasului dateaza din secolul al XVI-lea, cand contele Acquaviva si-a adus muncitorii care se ocupau de cultivarea pamantului si taierea padurilor si le-a construit aceste tipuri de case. Casele au fost realizate din piatra de calcar, asezata una peste cealalta, la constructia lor nefolosindu-se mortar care sa lege constructia. Acest tip de constructie se intalneste si in zilele noastre in zona de S a Italiei, fiind o metoda veche folosita acum mai ales la realizarea gardurilor.
Initial aceste constructii nu erau considerate locuinte in adevaratul sens al cuvantului ci mai degraba niste locuinte provizorii, asemanatoare unor corturi. In zilele noastre, unicele case au fost transformate in pensiuni, magazine, restaurante. Unele dintre ele sunt locuite in continuare, iar o parte din ele se pot vizita in schimbul unei “donatii” la plecare. Casele sunt formate din 2-3 camarute boltite, cu o baie minuscula, bucatarie cu soba de gatit. Acestea sunt vopsite in alb, atat la interior cat si la exterior iar acoperisurile tuguiate pastreaza insemne stravechi care indica detalii despre familia care a construit casa…ca un fel de brand personal.
Ce poti face in Alberobello
Te poti plimba pe strazi, descoperind cele 2 zone ale orasului alcatuite in totalitate din case trulli, 1000 in total. In zona Rione Monti, mult mai populata de turisti, veti gasi numeroase magazine de suveniruri de-a lungul strazilor. Aproape fiecare casa de la strada adaposteste un mic butic, unde apropos, produsele comercializate sunt foarte ieftine, comparativ cu alte zona din Italia.
Daca aveti loc in bagaj, puteti sa va intoarceti acasa cu pusculite, figurine sau mici replici ale casutelor trulli, pe care le puteti cumpara cu 3-7 euro (in functie de dimensiune), paste traditionale la 1,5 euro si magneti de frigider la 1-2 euro.
In zona veti gasi cea mai frumoasa alee cu flori si in capatul strazii principale, biserica Chiesa di San’Antonio, construita in acelasi stil. In aceasta zona am intrat intr-o casuta trulli, deschisa pentru cei curiosi, vizitarea facandu-se gratuit. Cei care doreau, puteau sa lase bani pentru vizitare intr-un vas special plasat la iesire.
In zona Aia Piccola, parca eram numai noi pe strazi. Ici colo, mai intalneam cate o persoana ratacind pe stradute. Acest district este mult mai putin populat, poate pentru ca in zona lipsesc magazinele si restaurantele. Am avut timp berechet si spatiu la dispozitie pentru fotografii, am mancat cirese dintr-o ladita plasata pe un gard, pentru cei pofticiosi (in baza unei “donatii”), ba chiar am descoperit intr-o margine cateva casute trulli abandonate, in paragina.
Pentru cei care doresc sa afle mai multe informatii despre aceasta zona, pot vizita Museo del Territorio.
Am facut si o pauza binemeritata la una din terasele din zona Rione Monti. Preturile racoritoarelor si a mancarii sunt destul de mici, la fel ca in intreaga regiune.
Pentru explorarea zonei in tihna, este suficienta o jumatate de zi insa trebuie sa va luati in calcul drumul cu trenul, daca porniti din alta localitate si nu aveti la indemana o masina. Statul prin gari, va poate da planurile peste cap.
Cum am ajuns in Alberobello
Am plecat din gara centrala din Bari, cu compania Ferrovie del Sud Est. Biletele nu se cumpara din gara ci de la un chiosc amplasat pe peronul de unde pleaca trenul (ultimul din gara). Pretul unui bilet dus este 4,9 euro de persoana iar durata unei calatorii este de 1,5 ore. La intoarcere, veti putea cumpara biletele din micuta gara din Alberobello, direct de la ghiseu. Noi am asteptat mai bine de o ora si jumatate sa soseasca trenul, in gara nu foarte prietenoasa din Alberobello. Mai mult, panourile de afisaj nu indica orele corecte la care sosesc trenurile, sau cel putin ora la care trebuia sa vina al nostru.
Mare atentie, sa compostati biletele inainte de a va urca in tren!
Alte articole despre locatii din zona Puglia:
Love,
A.C.