Note de colinde in surdina. Fulgi de nea incep sa cada usor, sunt atat de firavi, aproape insesizabili. Oare sunt reali sau povestea incepe sa mi se contureze in minte fix asa cum mi-am imaginat-o eu?! S-a inserat deja si pasii imi sunt calauziti de luminile asezate de-o parte si de alta a drumului care serpuieste usor, lasandu-ma sa descopar doar o bucatica din impozanta cladire scufundata in magie. Inima imi tresalta pe masura ce mi se dezvaluie in toata splendoarea lui, Castelul.
Notiunea timpului isi pierde sensul in acest cadru asa ca nu ma grabesc si strabat drumul incet, incet pana la intrare. Vreau sa traiesc acest moment cat mai mult! Am intrat in receptie si nu ma pot focusa nicio clipa la doamna extrem de simpatica de aici, privirea imi fuge stanga-dreapta la Universul magic al Craciunului pe care abia astept sa il savurez in liniste. Am ajuns in camera insa nu am poposit prea mult acolo, spectacolul era in salile de la parter.
Camera este simpla, eleganta si extrem de spatioasa, cu un pat care te imbie la dimineti prelungite in asternuturi care scartie precum omatul sub talpi. Ferestrele mari cu vedere catre padurea in care este amplasat castelul, permit soarelui sa inunde camera cu lumina si iti dau un imbold sa iesi la explorat.
Incaperile de la parter, adevarate opere de arta! Camerele cu tavane inalte sunt decorate cu tablouri uriase, sculpturi, mobilier din lemn masiv si candelabre impozante. Semineele de o dimensiune coplesitoare au primit straie de sarbatoare iar bradul de Craciun contureaza cea mai frumoasa poveste de iarna. M-am plimbat din camera in camera, cu ochii larg deschisi catre lumea magica in care am ajuns. Am admirat fiecare colt din aceste camere, fiecare pictura, tavanele frumos decorate si ferestrele incadrate de obiecte de arta. Muzica de Craciun rasuna invaluind castelul intr-o atmosfera de sarbatoare. M-am indragostit de locul asta si parca nu as mai pleca sa explorez orasul. Pentru mine, aici este un intreg Univers, unul in care ma regasesc.
Am ajuns la Château de Pourtalès, o cazare de poveste in Strasbourg, Franta. Am ajuns in inima Alsaciei ca sa traiesc o poveste de iarna si in mod neasteptat, am trait aceasta poveste inca de la cazare.
Am plecat din Sibiu fara sa ne rezervam cazarile de acasa. Traseul pe care l-am urmat a fost – Sibiu – Viena – Munchen – Strasbourg, cu gandul a de a vizita cele mai frumoase Targuri de Craciun iar tinta a fost sa ajungem in Colmar si Strasbourg. Celalalte destinatii au fost opriri de o noapte pentru a face drumul catre orasele de poveste din Alsacia putin mai usor.
Planul a fost sa dormim o noapte in Strasbourg si alte doua in Colmar. Cazarea la Château de Pourtalès am gasit-o pe booking in drum spre Strasbourg si am rezervat o singura noapte in prima faza, apoi inca una si inca una. Dupa ce am ajuns acolo, am stiut ca nu mai vreau sa incerc altceva chiar daca distanta Strasbourg – Colmar era de aproximativ 1 ora (70 km). Am preferat sa facem acest drum cu masina stiind ca ne vom intoarce sa dormim in acest castel feeric.
Asadar, ne-am stabilit cartierul general in Strasbourg, intr-o locatie desprinsa din basme, cel mai frumos loc in care am dormit vreodata in perioada Craciunului si poate nu numai. Château de Pourtalès, un castel situat la periferia orasului Strasbourg din Franta, reprezinta o bijuterie arhitecturala impunatoare, plina de istorie si cu o nota distincta de eleganta. Cu o istorie ce se intinde pe mai multe secole, acest castel grandiose a fost ridicat in anul 1750 si a functionat ca resedinta de vara pentru familia nobila Bussière.
Château de Pourtalès devine cu atat mai special in timpul sezonului de Craciun, cand atmosfera magica se amplifica prin decoratiunile si luminile stralucitoare. Incaperile se transforma intr-un paradis festiv, aducand bucuria si caldura sarbatorilor chiar in inima castelului.
Château de Pourtalès este locul perfect pentru a experimenta luxul si frumusetea unei epoci de altadata in mijlocul unui decor fermecator si linistit.
Facilitati:
- 48 camere
- Wellness area
- WIFI si parcare gratuite
- Terasa
- Parcul castelului unde vizitatorii se pot plimba atat pe jos cat si cu bicicleta
Adresa: 161 rue Mélanie, F-67000 Strasbourg (la 6 km distanta de centrul Strasbourg-ului)
Cum ajungi in centrul Strasbourg-ului:
- Cu transportul public – CTS (Compagnie des Transports Strasbourgeois)
- Cu masina personala
- Cu bicicleta inchiriata/personala (peste 600 km de piste de biciclete
Love,
A.C.