Grecia? Pentru mine a fost o destinație de care nu credeam că o să mă îndrăgostesc, care nu mi-a atras atenția de la bun început …dar și cand am ajuns pentru prima data acolo, recunosc, au ieșit scântei:)
Și uite așa am ajuns să vizitez de 4 ori insula Thassos, de care m-am îndrăgostit iremediabil, locul unde aș merge oricând și oricum, locul unde déjà mă simt ca acasă, locul unde am cunoscut oameni faini, mâncare absolut delicioasă (aviz amatorilor de fructe de mare), locul unde marea este de un albastru ireal, plajele sunt fine, cu șezlonguri sau fără, cu muzică sau fără, cu distracție sau fără…locul unde natura se dezlănțuie în toată splendoarea ei.
Thassos este insula de marmură, de măsline, aur și miere, insula de relaxare, dragoste, căldură și bună dispoziție, insula de distracție, sporturi nautice și scufundări, insula deliciilor de tot felul și a oamenilor oameni.
În Thassos nu sunt foarte multe lucruri de facut dar însăși plimbarea de-a lungul coastei insulei, multitudinea plajelor care așteaptă să fie descoperite, a sătucelor care își așteaptă turiștii, a străduțelor mici cu tarabe pline cu obiecte de vânzare și oameni, pot să însemne mult.
Thassos este cea mai Nordica insula grecească cu o suprafață totală de 398 km2, cel mai înalt vârf fiind Vf. Ipsarion la 1070 m. Climatul este unul umed ceea ce a permis vegetației să se dezvolte mult mai mult decât în celalalte insule grecești.
În Thassos se ajunge cu bacul, din Kavala sau Keramoti.
Economia se bazează pe exploatarile forestiere, extracția de marmură (cea mai albă marmură din Europa), producția de ulei de măsline și miere dar nu în ultimul rând pe turism.
Limenas, capitala insulei, este cea mai animată localitate, potrivită pentru tineri dar și pentru familiile mai active. În toate cele 4 sejururi, am ales să stăm aici, însa ne-am plimbat și în celălalte orășele, poate prea liniștite pentru gustul nostru.
Cele mai frumoase plaje vizitate
Limenas Beach – este o plajă în Limenas, la câteva minute de mers pe jos din port, plaja unde ne-am petrecut majoritatea timpului, unde ne-am simțit cel mai bine și unde am fost primiți cu căldură de fiecare dată. Ammos Beach Bar, amplasat in Limenas Beach, este locul plin cu amintiri…ca o cutiuță în care păstrezi toate pozele de când erai copil și le mai deschizi din când în când ca să îți aduci aminte cât de frumos era…așa e acolo. Este cutiuța cu amintiri despre Grecia, despre locul unde ne-am distrat pe cinste și am făcut cea mai nebună petrecere din stațiune, plaja unde am stat noaptea pe șezlonguri și am înnotat în mare, unde apusul este unul dintre cele mai frumoase văzute până acum iar marea liniștită și cuminte în majoritatea timpului.
Gazdele bar-ului, ne-au făcut sa ne placă atât de mult aici datorită căldurii și amabilității cu care își tratau turiștii și sincer, deși am mai vizitat și alte plaje, tot a doua zi nu ne mai lăsa sufletul să nu mergem și la Ammos.
Aici accesul la șezlonguri este condiționat doar de consumația de la bar iar ca și recomandare, puteți să încercați și mâncarea pentru că merită.
Pagina de Facebook: Ammos Beach
La Scala Beach – beach bar-ul îl veți găsi în drumul către Pachis sau Skala Rachoni, amenajat cu baldachine și șezlonguri cochete, cu mobilier de terasă de culoare albă, dotat cu piscină, înfrumusețat cu palmieri și diverse aranjamente florale, muzică foarte bună (în unele zile se fac chiar party-uri cu DJ), chelneri amabili, lume veselă și plină de viață… numai bun pentru tinerii dornici de distracție.
Accesul este gratuit însă este necesară consumația până la un anumit prag pentru a avea acces la șezlonguri/ baldachine sau mese. În ultima călătorie, fiind împreună cu gașca formată din 13 oameni, am ales o masă mai mare cu saltele confortabile, potrivite pentru a sta la soare iar valoarea minimă pe care a trebuit să o consumăm a fost de 80 euro/masă…ceea ce a fost mai mult decât rezonabil. Ținând cont de faptul că au și restaurant și atmosfera se încinge înspre seară și că se mai lasă și cu party-uri, nu vă faceți griji că sigur vă veți depăși targetul la consumație:)
Site-ul beach bar-ului: La Scala
Pagina de Facebook: La Scala
Makryammos bungalows – este un complex amenajat pe malul mării, unde nisipul este cel mai fin întâlnit în Thassos și apă de smarald, cu grădini de pini și flori, oferind turiștilor posibilitatea de a se caza în elegantele bungalouri de 4 stele.
Chiar dacă nu dorești să te cazezi, poți alege să îți petreci o zi la plajă aici pentru că din punctul meu de vedere, merită. Accesul în complex costă 3 euro de persoană iar închirierea a două șezlonguri cu o umbrela, 7 euro.
Makryammos se găsește pe drumul care unește Limenas de Golden Beach.
Link către site: Makryammos
Marble Beach (plaja de marmura) – este cu adevarat WoW…o plajă unică, în vecinatatea carierei de marmură de pe insulă, unde nisipul este înlocuit cu bucățele de marmură albă dând apei o culoare turquoise. Este locul de pe insulă pe care nu trebuie să îl ratezi măcar pentru o baie rapidă în mare și pentru câteva poze senzaționale. Plaja de aici a fost amenajată cu șezlonguri, umbrele și beach bar în 2015.
În urmă cu câțiva ani, plaja asta nu exista. Lumea venea la Marble Beach într-un mic golf, cu plajă de marmură și apă de smarald, cu beach bar si șezlonguri cu umbreluțe. În 2014 acesta a fost inundată, măturând tot de pe mal. În 2015 plaja era total neamenajată, însă totuși cu un farmec răpitor…dar din păcate mult prea aglomerată.
Accesul la Saliara Beach sau Marble Beach – plaja de marmură, se face din drumul ce unește stațiunea Golden Beach cu Limenas. Drumul către Marble Beach coincide până la un moment dat cu drumul către Makryammos, semnalizat din șoseaua principală. După ce se trece de Makryammos, trebuie urmat drumul neasfaltat din dreapta, care duce către cariera de marmură, drum destul de dificil de parcurs cu mașina datorită denivelarilor cauzate de mașinile transportatoare de marmură (este mai ușor de ajuns cu ATV-ul).
Pachis Beach – plajă situată în Skala Rachoni, în vecinătatea capitalei Limenas. Plaja este amenajată cu șezlonguri, fiind ideală pentru famiiile cu copii mai ales datorită faptului că intrarea în apă este foarte lină dar și pentru tineri, aici putându-se practica sporturi nautice Restaurantul de pe plajă este unul din cele mai bune restaurante testate de noi în Thassos. Și aici, ca la majoritatea plajelor de pe insulă, turiștii pot ocupa șezlongurile gratis dacă se consumă produse de la barul amenajat.
Despre ce e de facut în Thassos
În port în Limenas se găsesc oferte la tururi cu barca către cele mai frumoase plaje ale insulei. Pentru vizitarea plajelor, noi am am ales varianta cu ATV-ul, mult mai potrivită pentru spiritul nostru aventurier. În felul ăsta am avut mai multa libertate de mișcare și am poposit ori de cate ori am găsit câte ceva interesant de văzut, de fotografiat, de testat.
Dacă intenționezi să călătorești în doi sau cu gașca, o plimbare cu ATV-ul de-a lungul insulei este cea mai bună alegere, mai ales pentru că sunt foarte multe zone de explorat unde accesul cu mașina este mai dificil.
Se pot vizita stațiunile de la mare și sătucele insulei dar și ruinele antice iar amatorii de adrenalina pot face sporturi nautice sau scufundari.
Mâncare & entertainment
Încercați platoul de fructe de mare și caracatiță la grătar de la restaurantul Twins, inelele de ceapă și feta pane (Saganaki), gogoșelele lugulakis, sandwich club-ul de la Ammos, burger-ul de la Carnagio, răsfățați-vă cu un platou de fructe și un pahar de vin de la La Skala, încercați chiar și gyrosul din centrul stațiunii iar înghetata din port, nu trebuie ratată! Dacă vă doriți o seară romantică pe malul mării, restaurantul de la Pachis poate fi cea mai buna alegere. Terasa Karnagio este perfectă pentru o seară antrenantă cu muzică și băuturi bune; locația merită vizitată și ziua pentru panorama superbă.
Foto: platou fructe de mare restaurant Twins
Foto: terasa Carnagio
Tips and Tricks
- Închiriați ATV-uri și plimbați-vă de-a lungul coastei, explorați insula, satele, plajele! Dacă alegeți o plimbare cu barca, locurile unde vă veți opri sunt aceleași. Recomand ATV-ul! Prețul pentru închiriere este de 50 pentru 24 ore plus combustibilul consumat. Să nu vă uitați permisul și buletinul la hotel!
- Dacă vreți să cumparați ulei de măsline, căutați fabrica de ulei și luați direct de la sursă! Prețurile și calitatea sunt mult mai bune.
- Nu ratați insula de marmură – Marble Beach pentru că este o experiență unică! Recomandăm ATV-ul, drumul fiind destul de dificil de parcurs cu mașina.
- Dacă vreți să cumpărați cele mai frumoase modele de bijuterii, căutați Iris Gold Factory – fabrica de bijuterii amplasata la intrarea în Limenaria pe stânga, dinspre Limenas:)
- Încercați restaurantul Twins din Limenas! Aici mâncarea este grozavă și prețurile sunt foarte bune. Costul unui platou de fructe de mare pentru 2 persoane – 18 euro.
- Vizitați plaja Ammos din Limenas și vă rog să salutați din partea mea proprietarii acesteia care sunt niște oameni extraordinari! 🙂
- Costului bacului Keramoti – Thassos este de 24 euro pentru mașină și 3 euro de persoană.
- Recomand hotelul Filia: http://www.hotel-filia.gr/en/. Pentru 7 nopti de cazare cu mic dejun inclus, am platit aproximativ 380 euro. Raportul calitate-pret este unul mai mult decat corect. Micul dejun foarte bun si distanta hotel-port (plaja) este relativ mica (aproximativ 15 minute de mers pe jos). Rezervarea am facut-o prin agentia Eximtur Sibiu.
Love,
A.C.