Monemvasia este localitatea amplasata pe o insula inconjurata de apa, foarte aproape de coasta de est a Peloponezului. Barca de piatra pe care se desfasoara orasul cetate al carui nume se traduce prin ”cale unica de intrare” este conectata de peninsula, de un drum cu o lungime de 200 m. De jur imprejur este doar mare. De pe tarm nu ai cum sa realizezi cat de frumos este acest loc, desi imaginea stancii din apa este absolut spectaculoasa. Poti doar sa iti imaginezi insa cu siguranta, strazile si peisajele o sa iti depaseasca asteptarile.
O vizita in Peloponez, Grecia, nu este completa fara o incursiune in acest loc binecuvantat si pot spune ca Monemvasia este una dintre cele mai idilice destinatii in care am ajuns pana acum.
Labirintul in trepte ascunde comori nebanuite iar de sus, panorama asupra caselor care par ca se prabusesc in apa de o culoare hipnotizanta, te lasa fara rasuflare. Pe cuvant daca as mai fi plecat de aici! Am urcat pana in varf, am strabatut aleile inguste si m-am cocotat in punctele de unde aveam parte de o vedere de ansamblu asupra acestui loc de poveste. M-au incantat fortificatiile dar si strazile de piatra decorate cu leandrii si bouganvillia, aceste incantatoare flori de care m-am indragostit.
Multe terase cochete insirate de-a lungul strazilor au mese cu vedere catre mare, iar timpul petrecut la una dintre acestea, a fost perfect. Ma aflam in varf, din locul de unde acoperisurile ce pareau scufundate in mare se iveau sub ochii mei. Asadar, daca ajungeti in Monemvasia, este recoamandat sa petreceti cateva momente la una din terasele dintre nori. Noi am petrecut doar cateva ore in oras insa recomand sa acordati minim o zi acestei destinatii, tocmai pentru a putea savura pe deplin frumusetile locului.
Scurt istoric
Orasul si cetatea au fost construite in anul 583 de catre locuitorii continentului cu rol de aparare impotriva atacurilor slavilor si avarilor.
Incepand cu secolul al X-lea, Monemvasia era un important centru maritim si comercial. In 1147 a rezistat atacurilor normande si arabe, in 1248 aceasta a intrat in proprietatea lui Willian al II-lea Villehardouin iar mai apoi, in 1262 a ajuns la Michael VIII Palaiologos.
A ramas imperiului Bizantin pana in 1460 iar pana in 1540, stanca a fost guvernata de venetieni. Stapanirea turca a durat pana in 1821 cand orasul a fost eliberat de catre Tzannetakis Grigorakis care a intrat cu armata sa in timpul Razboiului de Independenta grec.
Astazi, Monemvasia este una din principalele atractii turistice din Peloponez, Grecia si locul care fura inima celor care ajung aici.
Despre Monemvasia
Platoul pe care a fost construit orasul cetate Monemvasia este situat la 100 m deasupra apei si are o lungime de 1 km.
In Monemvasia nu se poate patrunde cu masina asa ca trebuie lasata in parcarea dinaintea drumului sau pe locurile special amenajate de-a lungul acestei fasii care uneste insula de continent.
Podul are o lungime de 200 m si cel mai probabil o sa fie necesar sa il strabateti pe jos, deoarece sunt slabe sanse sa gasiti locuri de parcare mai aproape de intrarea in cetate.
Monemvasia se afla la o distanta de 85 km de Sparta si 300 de Atena.
Noi nu am dormit in Monemvasia pentru ca oferta unitatilor de cazare este destul de redusa si costisitoare, dar mai ales pentru ca urmatoarea destinatie era situate la doar 30 km de acesta. Am dormit langa Elafonisos, insula pe care aveam sa o exploram in ziua urmatoare.
Love,
A.C.