Bine ai venit, 2018! Mi-a fost dor sa scriu, dar mai ales, mi-a fost dor sa ma plimb prin satele transilvanene, in cautarea celor mai frumoase biserici, conace, case, strazi, traditii….povesti captivante, numai bune de povestit.
Pentru ca mi-am propus si imi doresc sa fac cunoscute oamenilor de pretutindeni, minunatele sate sasesti, in primul weekend din acest an, am ales sa vizitam satul Hosman de pe Valea Hartibaciului.
Aflat la aproximativ 30 km de Sibiu, satul apartine de comuna Nochrich.
A fost atestat documentar in anul 1319, iar in documentele vechi apare sub diverse nume: Holzmenia, Holzmengen, Holcsmang, nume care pot sa provina de la holz, care inseamna lemn si mangi, care se traduce prin multime….gramada de lemne, facand referire la dealurile impadurite care inconjoara satul. Peisajul care il incadreaza este mirific, in departare Muntii Fagaras oferind imagini de poveste.
Casele unite, prinse ca intr-un joc popular, asezate de-o parte si de alta a drumului, vechea Biserica saseasca cu ale ei ziduri fortificate, vechea moara din sat, linistea de seara si bunul simt al oamenilor de aici, m-au fermecat.
Biserica evanghelica, dedicata Sfantului Pavel, a fost ridicata in secolul al XIII-lea, in stil romanic. Biserica a rezistat de-a lungul timpului diversilor pradatori, insusi Vlad Tepes trecand prin Hosman in anul 1479. Deosebit de interesant este portalul vestic al bisericii, realizat de mesteri din Viena, dupa modelul Catedralei Sfantului Stefan. Acesta este decorat cu lilieci, himere si capete de oameni.
Curtea perfect aranjata, cimitirul sasesc, turnul care odinioara pastra slanina afumata a intregului sat, micul muzeu, micuta biserica a carei orga este inca functionala dar si privelistea asupra satului de pe scarile care urca inspre poarta de acces in interiorul fortificatiei, sunt doar cateva dintre motivele pentru care merita sa ajungi aici.
Exista o vorba din popor care spune ca omul sfinteste locul. Ei bine, la Hosman am intalnit-o pe Doamna Maria Necula, cea care se ocupa de administrarea Bisericii si care este un exemplu de ASA DA. Ajunsi in sat, intr-o zi de sarbatoare, dupa ora 16.00, am fost instant descumpaniti de afisul lipit pe poarta ferecata. Acesta anunta ca biserica se deschide la cerere. Mi-am luat inima in dinti si am sunat la numarul afisat, fiindu-mi teama de o reactie negativa din partea doamnei, mai ales ca nu era cazul de vreun grup organizat, ci doar de 2 persoane…venite de aproape, care isi doreau cu tot dinadinsul sa intre, in acea zi, dincolo de zidurile fortificate. Doamna Maria a fost incredibil de prompta si a venit indata. Tot ea ne-a povestit despre sasii care se intorc pe timp de vara in sat, despre casele pe care le iubesc atat de mult, de atmosfera de sarbatoare, de faptul ca vara se oficiaza slujbe in aceasta biserica si minunate evenimente in curte. Astazi mai locuiesc permanent in sat doar doua familii insa vara, comunitatea se reuneste.
In casa parohiala, Centrul European pentru Intalnirea Tineretului, a amenajat 21 de locuri de dormit, o bucatarie, o sala de mese, o sala pentru seminarii si un birou. Centrul de tineret functioneaza din 1997, cu scopul de a incuraja contactele ecumenice si interetnice intre tinerii din Europa.
Contact Asociatia Centrul European pentru Intalnirea Tineretului: Presedinte Winfried Ziegler
Tel: 0745493986, E-mail: [email protected]
Contact doamna Maria (poarta) – 0746131088
Detalii despre outfit-ul meu, aici: Accente albastre pentru ierni insorite
Love,
A.C.