E atat de liniste acum…pe strazi nu se aud rasete de copii fericiti, nici chicoteli de tineri indragostiti, sunete de masini, tropaieli sau mugete din grajduri…nici forfota din ograda, voci grave din gospodarii, veselia din case…aici e satul unde astazi mai traiesc doar 7 oameni…in liniste.
Satul Gherdeal, pe vremuri infloritor, avea o scoala saseasca, una romanesca, gradinita si 2 biserici (una saseasca si una romaneasca). In anii 90, sasii au inceput sa plece iar astazi, putinii locuitori au peste 50 ani. In Gherdeal nu s-a mai nascut niciun copil din anul 1988.
Satul Gherdeal este pustiu, doar casele darapanate stau marturie vremurilor de demult cand aici locuiau nu mai putin de 300 de suflete, majoritatea sasi..acum sunt 7, dintre care 3 sasi si 4 romani. Frumoasele case sasesti sunt acum afectate de vreme, sunt decolorate, au tencuiala cazuta pe alocuri sau nu mai au deloc, ferestrele sunt sparte sau lipsesc cu desavarsire, portile mari care acum stau sa cada ascund gradini imense inghitite de buruieni. Strazile sunt invaluite intr-o tacere cum rar am intalnit.
Satul, aflat in comuna Bruiu, la 60 de km de Sibiu este amplasat intr-un spatiu idilic. Drumul pana aici este desprins din basme, natura se dezlantuie in toata splendoarea ei, drumul care serpuieste pana in sat ofera o priveliste de vis asupra muntilor…zau ca as fi petrecut acolo ore in sir. De pe drum, in fata ta se intrevede asezat in mjlocul naturii marete, satul dominat de turnul Bisericii sasesti, inca in picioare…iar la o privire peste umar, toamna isi face de cap peste dealurile impadurite…si muntii…muntii albi, acoperiti de zapada contureaza perfect un cadru de poveste.
Cum am ajuns aici? Am plecat din Sibiu pe drumul catre Brasov. Am facut stanga catre Noul Roman si apoi, dupa baraj, dreapta catre Cincu, traseul continuandu-se cu Somartin-Buiu-Ghedeal.
Somartin…in drum spre Ghedeal.
Love,
A.C.