Belgrad este orasul pe care l-am pus tot timpul pe lista de asteptare, poate ca nu a fost niciodata momentul sa il descoperim sau poate ca cineva a aliniat lucrurile astfel incat sa avem sansa de a-l vedea in acest context, in aceasta perioada. Invitati de catre Organizatia de Turism a Serbiei intr-un info trip prin Serbia, am acceptat provocarea si bine am facut pentru ca am avut parte de o experienta pentru care suntem extrem de recunoscatori.
Nu cred ca puteam sa descopar mai bine Belgradul decat asa, in prezenta unui ghid, a celui mai bun ghid din oras, Marko, care ne-a condus cu maiestrie prin cele mai frumoase colturi ale orasului, invaluindu-ne pe tot parcursul vizitei cu informatii extrem de pretioase dar mai ales, care a avut grija sa ne duca la cele mai importante obiective turistice. In plus, faptul ca am descoperit alaturi de el acele „secret gems”, locuri ascunse si nestiute pe care toata lumea le cauta in excursii, a facut ca acest sejur sa fie unul memorabil.
Am avut doua zile pline la dispozitie pentru a descoperi frumusetile Belgradului si pot spune ca am vizitat cam tot ce era de neratat insa cu siguranta, pentru a putea sta in tihna, pentru a simti cu adevarat atmosfera acestui oras vibrant, este nevoie de cel putin inca 1-2 zile.
Am pornit in prima zi, de dimineata, intr-o plimbare pe jos, pornind de la hotel Zepter amplasat in centrul orasului si deja prima oprire a fost in vecinatate, la cativa pasi distanta, la Hotel Moskva. Impresionati de cladirea emblematica inca de la exterior, nu am putut rezista tentatiei de a intra inauntru si bine am facut. Interioarele extrem de elegante, ambianta romantica, ritmurile de pian, ne-au condus intr-un univers minunat. Am petrecut cateva momente acolo si ne-am promis ca o sa revenim pentru a ne delecta cu specialitatile restaurantului acomodat la parterul hotelului.
Euforici, am plecat cu greu din acel cadru de poveste si am pornit pe jos, in centrul istoric al Belgradului alaturi de Marko, ghidul nostru, nestiind la ce sa ne asteptam. Am admirat cladirile, ascultand fascinati povestile legate de istoria acestora dar si detaliile legate de arhitectura, de-a lungul strazii Knez Mihailova.
De aici, am pornit catre cartierul boem, Kosanciev venac, cu ale sale stradute pietruite si ne-am oprit la restaurantul Radost Fina Kuhinjinca, unul dintre cele mai renumite restaurante vegane din oras. Mancarea si ambianta au fost la superativ.
Strada Knez Mihailova
Kosanciev venac
Restaurantul Radost Fina Kuhinjinca
Am continuat itinerariul nostru, colindand principalele strazi ale Belgradului pana la restaurantul Aeroklub Belgrade, pentru o sesiune de poze intr-un decor absoult fascinant. Scara, vitraliile si decorul interior al restaurantului, m-au lasat fara cuvinte. Daca nu il aveam alaturi de noi pe Marko, cu siguranta nu aveam cum sa dam de locul asta deoarece la exterior acesta nu spune absolut nimic. Odata ajuns aici, vei patrunde intr-o lume de poveste. Ghidul nostru ne-a spus ca aici s-au turnat cateva filme de renume. Interesant, nu?
Pe Marko, cel mai bun ghid din Belgrad, il gasiti la adresa de email: [email protected] si pe retelele sociale:
Facebook: Belgrade Tours Bogdanovic
Instagram: markobelgradetours
De aici, am ajuns in fata unuia dintre cele mai frumoase apusuri de soare pe care le-am vazut vreodata, am ajuns in Cetatea Belgradului, inainte ca soarele sa se ascunda in Dunare. Ce loc minunat! Poate cel mai frumos loc din Belgrad, cetatea Kelemgdan ne-a oferit o experienta incredibila. Un cer colorat, o atmosfera calda, o multime de oameni in asteptarea asfintiului. Daca ma gandesc la Belgrad, in mod inevitabil imi vine in mine acel loc, dincolo de zidurile fortificatiei care strajuieste asupra orasului, asupra raurilor care se intrepatrund in fata ei, Sava si Dunarea.
Cetatea este fara dar si poate locul emblematic din Belgrad, o destinatie in care inevitabil vei ajunge daca vizitezi capitala Serbiei. Terasele amplasate la inaltime cu panorame de poveste ne-au atras ca un magnet. Tot in cetate am vizitat si exponatele parte a Muzeului Militar, o atractie extrem de populara din cetate.
Ne-am plimbat pe jos, pe faleza, pe langa restaurantele amplasate de-a lungul raului, am trecut pe langa zona noua a Belgradului, New Belgrade care se dezvolta pe inaltime. Blocuri, cladiri de birouri, zgarie nori, cladiri moderne in contrast cu orasul vechi, si-au facut locul aici. Aceasta impletire intre vechi si nou nu este deloc deranjanta, intreaga zona fiind extrem de bine aranjata.
Seara s-a continuat cu o cina intr-un loc special, Buddha Bar, in zona noua a Belgradului, pe faleza Dunarii. Restaurantul este spectaculos, atat datorita preparatelor delicioase dar si pentru design-ul sau impresionant.
Asadar, iata retrospectiva zilei:
- Hotel Moskva
- Strada Knez Mihailova
- Cartierul Kosacev venac
- Restaurantul Radost Fina
- Restaurantul Aeroklub Belgrad
- Cetatea Kalemegdan
- Muzeul Militar
- New Belgrad – zona de promenada de-a lungul Dunarii
- Restaurantul Buddha Bar
A doua zi am pornit cu masina catre Muzeul Nikola Tesla. Wow, ce experienta de neuitat! Mi-a placut tare mult timpul petrecut aici. Tesla a fost un geniu iar descoperirile ne impacteaza viata de zi cu zi. Aici am avut parte de o lectie de fizica, de istorie, o experienta pe care nu o sa o uit prea curand.
De la Muzeul Tesla am ajuns la Templul Sfantului Sava, o Biserica impresionanta pe care sarbii o compara cu Biserica Manturii Neamului din Bucuresti (in constructiei). Biserica este uriasa iar cand am ajuns noi acolo, in zi de sarbatoare, aceasta era plina de enoriasi care isi impleteau cunune din iarba intinsa pe pardoseala catedralei.
Muzeul Nikola Tesla
templul Sfantului Sava
templul Sfantului Sava
templul Sfantului Sava
Muzeul Iugoslaviei cu mormantul fostului presedinte, Tito, a fost urmatoarea destinatie. Am patruns intr-o lume a trecutului, oarecum cunoscuta pentru mine. Am regasit o multime de similitudini cu Romania comunista printre fotografiile expuse in muzeu iar obiectele mi-au amintit de copilarie.
De aici, am facut o incursiune cu masina prin cartierul cu vile de lux, cladiri vechi, emblematice dar si constructii noi cu design-uri moderne. Am descoperit o zona a Belgradului absolut rapitoare. Aici casele costa cateva milioane de euro, fiind una dintre cele mai exclusiviste zone din oras. Mai apoi, am luat pranzul la Restoran 27, unul dintre cele mai bune restaurante unde am mancat pana acum. 5 feluri, fine dining, preparate cu mare atentie si dedicare, prezentate si servite chiar de catre proprietarul localului. Un deliciu culinar de care trebuie neaparat sa va bucurati si voi daca ajungeti in Belgrad.
Muzeul Iugoslaviei
Restoran 27
Ziua a continuat cu o plimbare pe Dunare cu barca. Am admirat in tihna orasul de pe apa, pe ritmuri de muzica, cu un pahar de vin. Povestile s-au continuat si acolo, primind incontinu informatii pretioase de la ghidul nostru. Calatoria a durat aproximativ o ora, timp in care am observat cu fascinatie terasele amplasate pe malurile raului, vilele construite strategic cu privire panoramica catre Dunare dar si cetatea care strajuieste mandra intreaga zona.
Daca ajungeti in Belgrad si vreti sa aveti parte de o experienta similara, ii gasiti pe cei la Cruising Belgrade, aici: Cruising Belgrade.
Barca s-a oprit in Zemun, cartierul boem al Belgradului, o zona vie, plina de terase si o multime de oameni. Am mers pe stradutele pietruite si am admirat de sus orasul.
Seara s-a incheiat pe strada Skadarlija unde am cinat intr-o kafana cu muzica live si mancare autentica sarbeasca la Restaurantul Tri Sesira.
Marko - cel mai bun ghid din Belgrad
Zemun
Retrospectiva zilei, a doua zi petrecuta in fascinantul Belgrad:
- Muzeul Nikola Tesla
- Templul Sfantului Sava
- Muzeul Iugoslaviei
- Restauran 27
- Plimbare cu barca pe Dunare
- Cartierul Zemun
- Strada Skadarlija
- Restaurant Tri Sesira
Multumim inca o data Organizatiei de Turism a Serbiei pentru primirea calduroasa! Felicitari pentru tot ceea ce faceti!
https://www.serbia.travel/en/experience-serbia
Love,
A.C.