Budapesta a fost surpriza anului, o capitala fascinanta locata la doar 2 ore distanta de granita Romaniei, unul dintre cele mai frumoase orase vizitate de mine pana acum. Am ajuns pentru prima data in Budapesta iar cele 2 zile petrecute acolo au fost insuficiente pentru a ma incarca cu toata frumusetea descoperita atat de aproape de casa. In timp ce strabateam strazile Budapestei cu harta in mana, in cautarea celor mai importante obiective si in pauzele de contemplare asupra locatiilor gasite, mi-am promis ca o sa revin cat mai curand posibil aici. Nu este ceva care sa imi fi displacut in acest city break, iar ca niciodata, am fost fascinata la cel mai serios mod de mancarea pe care am devorat-o fara rasuflare in restaurantele la care ne-am oprit din intamplare sau la care am ajuns prin recomandare. Recunosc, as mai fi prelungit sejurul doar pentru a mai gusta cateva din preparatele locale si am convingerea ca orice locatie am fi ales, nu ne-ar fi dezamagit. Este incredibil cum gatesc oamenii acestia si cat bun gust au in realizarea conceptelor de restaurante si cafenele




Visez sa ma plimb intr-o zi de vara, pe inserat, de-a lungul Dunarii, sa stau ore in sir in zona podurilor, sa ma pierd pe strazi pana tarziu, sa admir in tihna Budapesta noaptea. Orasul pe timpul noptii se transforma, este complet diferit de felul in care se prezinta ziua, este romantic si misterios, este unic. Zona podurilor trebuie neaparat vizitata noaptea, este absolut obligatoriu sa admirati impunatoarea cladire a Parlamentului, simbol al orasului care odata cu lasarea serii se aprinde cu lumini arhitecturale ce se reflecta in apele Dunarii. Palatul pare ca pluteste in ape.


Cele mai importante obiective turistice in Budapesta
- Podurile peste Dunare ale Budapestei
Capitala Ungariei mai este denumita si Orasul celor 9 poduri iar cele mai renumite dintre acestea sunt: Podul cu Lanturi, Podul Elisabeta, Podul Margareta, Podul Libertatii.
Podul cu Lanturi a fost primul pod construit permanent peste Dunare si a fost inaugurat in anul 1849, find considerat la momentul respectiv o minune a ingineriei. Podul suspendat leaga Buda de Pesta iar privelistea descoperita de pe acesta este incredibila.



2. Palatul Parlamentului
Una dintre cele mai vechi cladiri legislative din Europa, a treia cea mai mare din lume si cea mai mare cladire din Ungaria, palatul este o capodopera arhitecturala construita in stil neogotic intre anii 1885-1904. Cladirea Parlamentului are o pozitie spectaculoasa fiind amplasat pe malul Dunarii. Importantul obiectiv turistic care adaposteste Bijuteriile Coroanei se poate vizita, pretul biletului de acces fiind 6,5 euro, iar durata unui tur, aproximativ 45 minute.
Cea mai apropiata statie de metrou este in Piata Lajos Kossuth, linia 2 de metrou.







3. Basilica Sf. Stefan
Biserica romano-catolica este cea mai mare din Budapesta si a treia cea mai mare din Ungaria. Lacasul este un loc important de pelerinaj datorita faptului ca aici se gaseste Mana Sfanta, mana dreapta a Regelui Stefan cel Sfant. Mana a ajuns in Ungaria in anul 1945, dupa ce a trecut prin Croatia, Viena, chiar si in Transilvania.
Accesul in biserica este gratuit. Cea mai apropiata statie de metrou este Bajcsy-Zsilinszky ut.




4. Marea Sinagoga
A doua cea mai mare sinagoga din lume dupa templul Emanu-El din New York se gaseste in Budapesta, pe strada Dohany. Simbol al evreilor din Ungaria, sinagoga este un important obiectiv turistic din oras. Pretul accesului este de 13 euro. Orarul de vizitare si mai multe informatii utile, aici.
Se gaseste in cartierul evreiesc, iar cea mai apropiata statie de metro, Astoria.

Dealul castelului cu Castelul Buda, Bastionul Pescarilor si Biserica Matyas
5. Castelul Buda
Castelul regilor din Budapesta a fost construit in secolul al XIV-lea, pe malul estic al Dunarii, denumit in trecut si Palatul Regal sau Castelul Regal. Castelul Buda este inclus in patrimoniul UNESCO din 1987. Acesta se gaseste pe Dealul Castelului alaturi de alte obiective importante ca Bastionul Pescarilor si Biserica Matyas. Costul unui bilet de acces in castel este 10 euro, in interior fiind gazduite nu mai putin de 7 muzee: Galeria Nationala, Muzeul de Muzica, Muzeul de Istorie, Muzeul Militar, Muzeul de Farmacie, Casa Houdini si Muzeul Telefoanelor.
Iata cum poti ajunge pe Dealul Castelului:
- Cu funicularul care te duce direct in varful dealului. Acesta pleaca de langa tunelul din Piata Clark Adam iar pretul unui drum dus-intors este de 6 euro.
- Cu autobuzul nr. 16 care se poate lua din Piata Szell Kalman sau Piata Deak Ferenc
- Cu Segway-ul. Cost 43 euro iar durata unei calatorii este de 1 ora.
- Cu masinuta electrica de tip hop-on hop-off. Costul unei calatorii dus intors este de 5 euro, face 5 opriri iar frecventa de sosire este de 10 minute.
- Pe jos din piata Szell Kalman, pe langa Vienna Gate. Durata – 10-15 minute.
Orarul de vizitare, evenimente, tururi ghidate si alte informatii, aici.





6. Bastionul Pescarilor
Unul dintre cele mai importante obiective din Budapesta, Bastionul Pescarilor este pozitionat pe Dealul Castelului, in apropiere de Castelul Buda si Biserica Matyas. A fost construit intre anii 1895 si 1902 iar numele acestuia provine de la breasla pescarilor care a avut rol de aparare in Evul Mediu. Terasa bastionului reprezinta cel mai inalt punct de belvedere asupra Budapestei iar de acolo vei descoperi cea mai frumoasa panorama asupra Dunarii si a intregului oras.
Scarile, aleile, balcoanele si cele 7 turnuri se pot vizita gratuit. Exista totusi si o zona unde accesul se face contra cost, pretul biletului fiind 3,4 euro.




7. Biserica Matyas
Biserica este amplasata in Piata Incoronarii, langa Bastionul Pescarilor, pe Dealul Castelului. Desi a fost construita initial in stil romanic in anul 1915, cladirea actuala este realizata in stil gotic. Denumirea bisericii vine de la Regele Ungariei Matei Corvin, Biserica Matyas fiind locul unde acestia si-a oficiat slujba de casatorie.




8. Dealul Gellert
Dealul de 235 m a fost numit dupa Sfantul Gerard care ar fi fost impins de pe stanca de catre paganii care luptau contra crestinilor maghiari. Dealul se gaseste in zona Podului Elisabeta si a bailor termale iar in varful acestuia, Citadella cu Statuia Libertatii. De aici panorama asupra Dunarii este spectaculoasa. Intreaga zona a fost inscrisa in Patrimoniul UNESCO in anul 1987.



Ce nu trebuie sa ratezi in Budapesta
- Cea mai frumoasa cafenea din lume – New York Café despre care gasesti un articol intreg aici: New York Cafe – cea mai frumoasa cafenea din lume
- Piata Acoperita
- Baile Termale
- Strada Vaci
- Pantofii de pe Promenada Dunarii
- O croaziera pe Dunare
Cazare in Budapesta
Am fost cazati la Hotel Aquincum 4****, amplasat in vecinatatea Dunarii, cu vedere catre Insula Margareta. Accesul in oras este usor fiind facilitat de statia de metrou amplasata la 5 minute de hotel.
Aronia Wellness Centre&SPA, din cadrul hotelului ofera acces la piscine cu apa termala, saune si bai cu aburi.
Pretul hotelului – 90 euro/noapte, fara mic dejun
Pret mic dejun – 13 euro
Pret parcare – 12 euro/zi
Hotelul reprezinta o alegere buna pentru cei care au mai mult timp la dispozitie si doresc sa isi petreaca o parte din sejur in centrul SPA. In schimb, distanta fata de centru poate fi un impediment, fiind necesar un mijloc de transport pentru deplasare.
Cum te deplasezi in Budapesta
Cu metroul, pe jos sau cu taxiul.
Taxiul in Budapesta costa 300 de forinti pe Km iar tariful de pornire 700 de forinti. Costul unui drum din centru (New York Café) pana la hotel a fost aproximativ 33 lei (aprox. 6 km).
Metroul din Budapesta are 4 linii si este cel mai vechi sistem de metrou electrificat din Europa si al doilea cel mai vechi sistem de metrou din lume, dupa cel din Londra. Pretul unui bilet costa 350 forinti iar pretul unui abonament de grup (5 persoane), 3300 forniti si este valabil 24 de ore.
Mai multe detalii, aici.
Unde iti recomand sa mananci in Budapesta
Budapesta este raiul gurmanzilor, asa ca nu puteam sa nu scriu un articol dedicat restaurantelor si cafenelelor in care ne-am oprit in acest city break. Mai multe detalii, aici: Budapesta, un Paradis culinar.
Informatii utile
Moneda nationala – forintul (HUF). Noi am schimbat bani acasa insa bancile si casele de schimb valutar din Budapesta ofera un curs convenabil. Puteti folosi si plata cu cardul, aceasta fiind aceptata in majoritatea locurilor turistice.
1 forint = aproximativ 0,015 lei
Numere de telefon utile:
Politia – 107
Ambulanta – 104
Pompieri – 105
Budapest card – acces muzee/obiective turistice si transport, se poate achizitiona de aici.
Ora – cu o ora in avans fata de ora Romaniei
Love,
A.C.