O zi în Alicante

Alexandra Cristian - 20170611 185957 e1501704622593

Alicante este situat în sud-estul Spaniei, la Marea Mediterană, unul dintre cele mai moderne și mai frumoase orașe de pe coasta Spaniei, unul dintre cele mai importante porturi și stațiuni turistice la Marea Mediterană și totodată, principalul centru comercial și de pescuit al regiunii Valencia.

Fiind cazați în Benidorm, am ales câteva locații din imprejurimi pe care să le vizităm în cele 7 zile de sejur. Costa Blanca este superbă, iar orașele de pe coastă atât de diferite între ele, Alicante, Benidorm, AlteaVillajoyosa, au totuși ceva în comun – îți oferă priveliști de vis asupra Mării Mediterane.

Presimțeam că Alicante o să fie de poveste, așa că a fost pe listă încă de la început chiar dacă distanța între cele două nu era deloc mică. Așa că am luat trenul din Benidorm, linia L1, iar timpul pe care l-am petrecut pe drum a fost de aproximativ 70 minute. Trenul este cea mai bună variantă de deplasare, de departe, acesta fiind destul de rapid, ieftin, curat și cu aer condiționat.

Alexandra Cristian - 20170611 133519 e1501704717971

Obiective și atracții turistice în Alicante

  • Promenada Explanada de Espana, acoperită de marmură în nuanțe arămii și străjuită de palmieri este fastuasă. Pe o parte se întinde mândră, marea iar pe cealaltă zeci de terase își așteaptă vizitatorii. 

Alexandra Cristian - 20170611 165703 e1501706759240

Alexandra Cristian - 20170611 165642 e1501706827621

Alexandra Cristian - 20170611 165346 e1501706877850

Alexandra Cristian - 20170611 164751 e1501706910332

Alexandra Cristian - 20170611 165244 e1501706931899

Alexandra Cristian - 20170611 164530 e1501706973628

Alexandra Cristian - 20170611 164201 e1501706996999

  • Plaja Postiguet cu nisip fin, amplasată lângă Explanada de Espania și lângă Portul de agrement, este potrivită pentru familiile cu copii dar și pentru tinerii amatori de sporturi nautice.
  • Orașul vechi cu străduțe înguste și clădiri cu arhitecturi impresionante, terase care mai de care mai cochete care te îmbie la un moment de relaxare, restaurante unde poți încerca paella sau fructele de mare pentru care Spania este atât de renumită.

Alexandra Cristian - 20170611 181757 e1501706274129

Alexandra Cristian - 20170611 181656 e1501706313812

Alexandra Cristian - 20170611 170612 e1501706367587

Alexandra Cristian - 20170611 170308 e1501706423611

Alexandra Cristian - 20170611 170239 e1501706482349

Alexandra Cristian - 20170611 170208 e1501706520102

Alexandra Cristian - 20170611 170423 e1501706578949

Alexandra Cristian - 20170611 170542 e1501706621177

  • Insula Tabarca, amplasată la 22 km de Alicante, cu o populație de 73 de locuitori, fiind singura insulă locuită din zona Valenciei.
  • Castelul Santa Barbara – În varful dealului Benacantil, la 166 m altitudine, străjuiește mândru castelul Santa Barbara, una dintre cele mai mari cetăți medievale din Spania, construit în secolul al IX lea de mauri și renovat în stil renascentist în perioada lui Filp al II lea.  Există 3 variante de a ajunge la castel: cu mașina, cu liftul care pleacă de la baza dealului sau pe jos. Noi am ales să mergem pe jos…bine e mult spus că am ales. De fapt, nu intenționam neapărat să urcăm până la castel, timpul pe care îl mai aveam alocat pentru Alicante fiind pe sfârșite. Și uite așa, plimbându-ne pe străzi și apropiindu-ne tot mai tare de acesta, ne-a determinat să ajungem până acolo cu orice preț. Așa că am urcat la castel pornind din centrul vechi, pe străduțele înguste, inițial pentru a descoperi frumusețea orașului. Pe măsura ce urci, panorama asupra orașului și a mării devine din ce în ce mai răpitoare. Drumul până acolo este provocator, însă priveliștea care ți se oferă de sus, merită tot efortul. Odată ajunși în vârful castelului, o panorama fabuloasă ți se arată, un loc perfect cu o vedere de ansamblu asupra orașului.

Alexandra Cristian - 20170611 200445 e1501704760578

Alexandra Cristian - 20170611 185944 e1501704793133

Alexandra Cristian - 20170611 184003 e1501704852132

Alexandra Cristian - 20170611 185124 e1501704890858

Alexandra Cristian - 20170611 184111 e1501704928689

Alexandra Cristian - 20170611 182626 e1501704964639

Alexandra Cristian - 20170611 185222 e1501705015305

Alexandra Cristian - 20170611 182006 e1501705043851

Alexandra Cristian - 20170611 182740 e1501705086372

Alexandra Cristian - 20170611 183645 e1501705198749

Alexandra Cristian - 20170611 190125 e1501705234218

Alexandra Cristian - 20170611 190105 e1501705297274

Tips&Tricks

  • Pentru vizitarea castelului nu se percepe nicio taxă.
  • Dacă alegi să urci cu liftul în castel, trebuie să platești o taxă de 2,4 euro de persoană/călătorie.
  • Alege să stai la una din terasele de sus, cu vedere panoramică asupra mării.
  • Programul de vizitare: iarna (1 octombrie-31 martie) – zilnic între 10:00 – 20:00, în aprilie, mai, iunie și septembrie – zilnic între 10:00 – 22:00 iar în iulie și august – zilnic între 10:00 – 24:00.
  • Prețurile de la terasele din centrul istoric: o paella – 10,5 euro, o portie de paste – 7,5 euro, o bere – 2,3 euro.
  • Încercați produsele de la patiseria El Moli, sunt delicioase!

Terasa din interiorul zidurilor castelului

Alexandra Cristian - 20170611 191534 e1501705335500

Patiseria El Moli

Alexandra Cristian - 20170611 151614 e1501705427299

Alexandra Cristian - 20170611 135026 e1501705462248

Restaurantul La Taberna din centrul istoric

Alexandra Cristian - 20170611 170847 e1501705546339

Alexandra Cristian - 20170611 163829 e1501705587442

Alexandra Cristian - 20170611 163522 e1501705609813

Alexandra Cristian - 20170611 170835 e1501705649112

Alexandra Cristian - 20170611 184507 e1501705137154

Love,

A.C.

 

 

Comments